Întoarcerea la Simona

Întoarcerea la Simona
Ana-Maria Păunescu
Publicat: 11/03/2024, 12:02

S-a întors țara cu sufletul și cu restul de bunătate pe care-l mai avem ascuns prin spatele inimii, care încă bate a tricolor, către Simona Halep. După ce mai toți au arătat nervoși cu degetul către substanța interzisă pe care o avea în sânge, la momentul testării, după ce au strigat, în stânga și-n dreapta, că toată cariera ei, atât de frumoasă și strălucitoare până la acel moment, probabil că a fost construită pe furt, pe înșelăciune, acum revin aproape toți la sentimente curate. Hai, că nu e chiar așa. Nici nu s-a dopat, nici nu a vrut să mintă.

Sigur că mai sunt câțiva, unii dintre ei oameni pe care-i apreciez și pe care obișnuiesc să îi iau în serios, care încă spun răspicat: totuși, Halep nu a ieșit nevinovată. Ea plătește pentru roxadustatul din sânge, nimeni nu a negat existența acestei substanțe în corpul sportivei. Doar i s-a redus pedeapsa de la 4 ani, la 9 luni. Adică la nici un an. Chiar așa? Tot la fel de vinovată o credeți?

Nimeni nu a negat, vreodată, prezența substanței în sânge, nici măcar Simona, dar acuzația diferă puțin. De la o contaminare nefericită a unor suplimente pe care echipa de atunci i le recomandase și pe care ea, greșind cu prea multă încredere, le-a înghițit, la o sportivă care își neagă talentul, munca, performanțele, care nu mai ține cont de nimic și alege să se dopeze este, totuși, o distanță destul de mare. Și diferența între pedepse e la fel de clară.

Acum ne spune instanța că, de fapt, Halep avea voie să revină pe teren încă din vara anului trecut. Când ea se lupta să-și construiască apărarea și să dovedească nu că nu avea în corp respectivul compus, ci că ajunsese acolo complet accidental, fără ca, vreo clipă, să își dorească sau să ceară de la echipa sa un supliment necurat, care să-i aducă mai aproape victoriile. Ceea ce a și reușit să arate. Astfel, vreo șase luni, a stat pe tușă degeaba, respectând o pedeapsă aspră și așteptând, în sfântul drept la contestație și la recurs, pe care îl avem, indiferent de speță, o nouă judecată și, implicit, un alt verdict.

Acum, România ține iar cu Halep. Așteaptă să meargă la Miami Open, unde deja a primit o invitație și, eventual, să și câștige turneul, pentru a le dovedi tuturor că nimeni nu se pune cu un român ambițios și talentat. Uităm, în entuziasmul veștilor bune, că performanța, la acest nivel, nu se câștigă deloc ușor. Iar dacă avem vreun defect, ca națiune, acesta e: n-avem răbdare. Tare m-aș mira să fie altfel în cazul tenismenei. Să stăm, să privim programele sportive, să aplaudăm tot, inclusiv muntele de eșecuri care va urma, după această pauză forțată, lungă, mult prea lungă.

Vom ști să așteptăm? Să credem? Vom învăța să devenim înțelegători, să punem în context lucrurile și să scoatem, pe prima pagină a ziarelor de mâine, veștile bune și aerul călduț care bate dinspre primăvara care încă n-a început? Să vedem, să vedem… Până atunci, ne bucurăm de revenirea Simonei Halep, ca de o a doua șansă pe care o primește țara noastră, în lumea adevăratelor sporturi, cu rezultate la fel de adevărate.

Ne bucurăm ca de o soră de a noastră. Și ne privim seara în oglindă, indiferent dacă am construit sau nu ceva în ziua respectivă, și ne gândim: hai, că nu e așa de rău în România. Și nici frații noștri nu-s așa de răi. Avem popor puternic. Avem popor talentat. Corect. Numai să ținem minte pe termen lung și să nu mai aruncăm cu pietre la primul rezultat care nu ne convine. Atât!

CITIȚI ȘI:

Dinu Săraru ne vede

Cine are grijă de România? Cine are grijă de români?

Săptămâna altfel, săptămâna la fel

Ana-Maria Păunescu
Ana-Maria Păunescu s-a născut pe 25 decembrie 1990, în București, într-o casă cu poezie și aer de Crăciun. După ce a terminat liceul Cervantes mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lumină misterioasă pe cerul Ploieștiului, noaptea, la ora 23:57. 'Odată cu acest sunet dubios, s-a...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Polonia, îngrijorată de escaladarea conflictului în Ucraina: „Simțim că necunoscutul se apropie”
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
„Cel mai singuratic om din lume” trăiește la -70 grade, la 5 ore distanță de...
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Impact uriaş pentru România după ce va adera şi terestru la Schengen
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
O nouă taxă pentru românii care stau la bloc. Când va fi introdusă și cât...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Spania a amendat mai multe companii aeriene low-cost pentru practici abuzive. Ryanair a primit cea...
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Obligatoriu pentru românii care nu stau la adresa din buletin. Regula se aplică pentru toți
Locul din România în care Creatorul a împărțit muritorilor o bucățică de cer. E binecuvântat
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Disneyland Paris a introdus prețuri dinamice pentru biletele de intrare